Tot ce trebuie să știi despre asigurarea auto

Asigurarea auto este un contract încheiat între o societate de asigurări și deținătorul unui autoturism. În urma acestui contract, societatea de asigurări are obligația de a plăti despăgubiri.

Pe teritoriul României, asigurarea RCA este obligatorie, iar asigurarea CASCO este facultativă. Având în vedere cele două tipuri de asigurare, actele necesare pentru cumpărarea unei asigurări și varietatea de moduri prin care pot fi cumpărate, în acest articol vei afla tot ce trebuie să știi despre asigurarea auto.


Ce este asigurarea RCA

Când se face asigurarea RCA

De ce documente ai nevoie pentru o asigurare RCA

Ce face asigurarea RCA

Ce riscuri acoperă asigurarea RCA

De unde cumperi o asigurare RCA

Cum cumperi o asigurare RCA cu Autodeal

Ce este asigurarea CASCO

Ce riscuri acoperă asigurarea CASCO

De unde cumperi o asigurare CASCO

De ce e important să ai asigurare RCA și CASCO

Ce este asigurarea RCA

ce este asigurarea autp

Asigurarea RCA (Răspundere Civilă Auto) este o asigurare obligatorie pe teritoriul României, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice, care dețin un automobil înmatriculat în țară. Prin acest tip de asigurare sunt asigurare persoanele prejudiciate într-un accident produs din vina asiguratului.

În caz de accident, este despăgubită persoane păgubită, și nu asiguratul. Societatea de asigurări va plăti daunele suferite de cei implicați în accident, însă, nu va plăti nimic către persoana asigurată.

Chiar dacă societatea de asigurări nu va plăti nimic către asigurat, aceasta ajută indirect asiguratul, deoarece îl scutește de plata pentru pagubele create de el, scăpându-l astfel de sume mari de plată.

De obicei, asigurarea RCA se încheie pe o perioadă de șase sau 12 luni, dar, se pot face și asigurări RCA pe o perioadă de o lună, cu scopul de a obține numere provizorii. În acest caz, posesorul autoturismului trebuie să aibă deja certificat provizoriu de circulație pentru acea mașină.

Când se face asigurarea RCA

cand se face asigurarea rca

Asigurarea RCA este obligatorie și se face, de regulă, atunci când vechea asigurare RCA a expirat, dar și atunci când înscrii un autovehicul în circulație în România, fie că o faci prin înregistrare sau înmatriculare.

Chiar dacă nu folosești mașina, este obligatoriu ca orice posesor de autovehicul să aibă o asigurare RCA valabilă. Asigurarea trebuie să fie prezentă pe toată durata în care mașina este înregistrată sau înmatriculată în țară.

Mai mult, asigurarea RCA trebuie prezentată atunci când:

  • Mergi cu mașina la ITP
  • Înregistrezi sau înmatriculezi mașina în circulație
  • Se fac modificări în certificatul de înregistrare sau înmatriculare
  • Se fac modificări în cartea de identitate a mașinii

Nu orice mașină trebuie să aibă o asigurare RCA. Excepție fac acele mașini care sunt folosite în alte scopuri decât cele obișnuite, cum ar fi antrenamentele, raliuri, curse sau întreceri.

De ce documente ai nevoie pentru o asigurare RCA

de ce documente ai nevoie pentru o asigurare rca

Asigurarea auto obligatorie se poate face la orice societate de asigurări care are dreptul de a practica asigurarea de răspundere civilă auto în România sau folosind aplicația Autodeal (mai multe despre cum poți să faci o asigurare auto cu Autodeal, în capitolele ce vor urma).

Pentru a face o asigurare RCA, vei avea nevoie de următoarele documente:

  1. Certificat de înmatriculare autovehicul
  2. Datele de identificare ale proprietarului
  3. Iar dacă ai o mașină achiziționată în leasing, vei avea nevoie și de datele de identificare ale companiei de leasing. Deoarece societatea de leasing este proprietarul de drept al autoturismului, se poate să fie nevoie și de acceptul lor pentru încheierea unei asigurări RCA

Fie că faci asigurarea la o societate de asigurări sau online, atunci când asigurarea este gata, urmează să primești următoarele documente. Aceste documente vor atesta faptul că ai o asigurare RCA activă și te vor ajuta în cazul unui accident:

  1. Decont de asigurare - acest act ține locul unei facturi
  2. În cazul în care ai făcut plata cu cash sau ramburs, vei primi o chitanță de plată a primei de asigurare
  3. O poliță de asigurare împreună cu documentul de carte verde
  4. Un formular de constatare amiabilă, care poate fi folosit în caz de accident fără persoane rănite. Acest document se poate completa pentru a evita un drum în plus la poliție. Vezi aici Cum se completează formularul de constatare amiabilă de accident.

Ce face asigurarea RCA

ce face asigurarea rca

Dacă accidentul nu a fost unul grav și s-a soldat doar cu pagube materiale, atunci, asigurarea RCA poate fi întocmită de către persoanele implicate în accident. În schimb, dacă accidentul a fost grav, aceasta se întocmește de către un polițist.

Atunci când persoanele implicate în accident completează și semnează formularele asigurării, acestea urmează a fi depuse la compania de asigurări. Mai departe, compania de asigurări va elibera documentele necesare reparării autovehiculelor.

Indiferent de modul în care s-a produs accidentul sau de gravitatea acestuia, despăgubirile în bani se acordă pentru:

  • Vătămări corporale sau deces
  • Pagube materiale
  • Cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată
  • Pagube venite ca și o consecință a lipsei de folosință a vehiculului avariat

Ce riscuri acoperă asigurarea RCA

ce riscuri acopera asigurarea rca

Atât timp cât accidentul a avut loc în perioada de valabilitate a poliței de asigurare, asigurarea auto obligatorie acoperă mai multe tipuri de cheltuieli. Astfel, polița RCA acordă despăgubiri pentru următoarele situații:

  • Vătămări corporale sau deces. Aici sunt acoperiți de asigurare și membrii familiei asiguratului sau conducătorului auto vinovat de accident.
  • Orice prejudicii materiale produse în accident.
  • În funcție de dorințele păgubitului, prejudicii apărute în urma lipsei vehiculului avariat sau înlocuirea temporară a vehiculului.
  • Alte prejudicii materiale, precum: radiere, taxe de timbru, înmatriculare, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații (această situație trebuie dovedită cu acte), dar și alte costuri necesare pentru a aduce vehiculul la starea de dinainte de accident.
  • Cheltuieli legate de transportul mașinii avariate în accident, dacă aceasta nu se poate deplasa - de la locul accidentului până la centrul de constatare daune sau unitatea reparatoare.
  • Cheltuieli de judecată aferente soluționării litigiului.
  • Daune aduse bunurilor aflate în afara sau înăuntrul mașinii vinovate, dacă acestea aparțin conducătorului auto vinovat.

De unde cumperi o asigurare RCA

de unde cumperi o asigurare rca

Atunci când trebuie să cumperi o asigurare auto obligatorie, poți să o faci de la un broker de asigurări, o societate de asigurări autorizată de ASF sau online.

Așadar, fie faci o mică cercetare ca să vezi costurile de asigurare și alegi o societate de asigurări, fie te prezinți în fața unui broker, care are un rol de consultant și intermediar între tine și societatea de asigurare.

Brokerul va căuta ofertele de asigurare disponibile pe piață și îți va oferi informațiile de care ai nevoie pentru a încheia o asigurare.

Cum cumperi o asigurare RCA cu Autodeal

cum cumperi o asigurare rca cu autodeal

Pe lângă modalitățile de cumpărare al unui RCA expuse mai sus, poți să cumperi o asigurare auto obligatorie și prin intermediul Autodeal.

După ce ai descărcat aplicația Autodeal din App Store sau Google Play și profilul tău și al mașinii sunt complete, poți achiziționa o asigurare RCA din doar câteva tap-uri.

  1. Apeși pe iconița ”Asigurare auto obligatorie”.
  2. Alegi mașina pentru care vrei să cumperi RCA.
  3. Selectezi perioada contractuală și data intrării în valabilitate a asigurării.
  4. Vezi care sunt asigurările disponibile pe piață și o alegi pe cea potrivită pentru tine.

Următorul și ultimul pas este să continui spre plată, unde vei introduce datele cardului și în câteva momente vei primi asigurarea în aplicație.

Prin doar câteva tap-uri, ai făcut rost de RCA și poți porni la drum!

Ce este asigurarea CASCO

ce este asigurarea casco

Asigurarea CASCO este o asigurare facultativă, pe care nu ești obligat să o faci. Dar, în eventualitatea în care vrei să faci asigurarea CASCO, aceasta te poate ajuta în cazul în care mașina ta suferă anumite pagube, indiferent din vina cui.

Asigurarea CASCO este pentru mașina personală. Indiferent de cine este vinovat într-un accident sau ce anume produce o pagubă mașinii tale, asigurarea CASCO îți va plăti ție toate pagubele pe care le-ai suferit.

Ce riscuri acoperă asigurarea CASCO

ce riscuri acopera asigurarea casco

Dacă vrei să ai parte de o protecție în plus, pe lângă asigurarea auto obligatorie, atunci, asigurarea CASCO este perfectă pentru tine.

Fie că ai avut de a face cu un fenomen al naturii care a adus daune mașinii tale sau ai fost implicat într-un accident (din vina ta sau nu), cu ajutorul unei asigurări CASCO vei putea reduce semnificativ cheltuielile. Astfel, riscurile acoperite de asigurarea CASCO sunt următoarele:

  • Tentativa de furt, furtul total, sau furtul unor componente ale mașinii.
  • Fenomene naturale: cutremur, trăsnet, ploaie torențială, grindină etc.
  • Pagube produse de răuvoitori sau acte de vandalism, chiar dacă aceștia nu au fost încă identificați și prinși.
  • Diferite tipuri de avarii: zgârieturi cu alte mașinii sau de la alte obiecte, coliziuni, răsturnări, lovituri, căderi în prăpastie sau apă, incendiu, explozie, căderea unor corpuri străine pe mașină, alunecare de teren, prăbușire, avalanșe etc.

De unde cumperi o asigurare CASCO

de unde cumperi o asigurare casco

La fel ca și asigurarea auto obligatorie, asigurările CASCO pot fi cumpărate prin intermediul unei societăți de asigurări autorizată de ASF sau prin intermediul unui broker.

Recomandarea noastră este să cumperi și o asigurare CASCO pentru mașina ta, deoarece vei avea o protecție completă, indiferent de ce se întâmplă.

De ce e important să ai asigurare RCA și CASCO

de ce e important sa ai asigurare rca si casco

Dacă vrei să ai o protecție completă pentru tine și mașina ta, atunci, recomandarea noastră este să ai ambele asigurări auto, deoarece, indiferent de ce se va întâmpla, atât pagubele tale, cât și pagubele altor persoane vor fi reparate.

Mai mult, având ambele asigurări, vei fi mult mai relaxat în trafic, știind că orice se va întâmpla, mașina ta este pe mâini bune. Și, ca un bonus, cu fiecare an care trece și nu ai evenimente în trafic, prețurile asigurărilor, atât RCA, cât și CASCO, vor fi din ce în ce mai mici.

Astfel, cele două asigurări îți vor oferi liniște în timpul condusului și te vor scăpa de stresul de la volan, iar, dacă se întâmplă să te afli într-o situație nefericită, cu ambele asigurări, vei scăpa de plăți care pot deveni foarte scumpe.

Concluzie

autodeal

Fie că vorbim despre asigurarea auto obligatorie sau asigurarea CASCO, prin ele poți să fii sigur că orice s-ar întâmpla, vei avea fondurile necesare să rezolvi problema.

Iar dacă singura problemă este achiziționarea unei asigurări RCA sau plata aferentă mașinii, prin Autodeal o poți rezolva din doar câteva tap-uri.


Descarcă aplicația Autodeal din App Store
Descarcă aplicația Autodeal din Google Play
icon email

Abonează-te la newsletter.

Te vei convinge singur de beneficii. Urmează surprize speciale și cadouri pentru abonați.

Bine ai venit în comunitate!
Hopa! Te rugăm să încerci din nou.

Descarcă aplicația

Download on the app storeDownload on the Play Store