Ce este asigurarea de călătorie și cum să faci rost de ea, simplu și rapid

Bagajele sunt făcute, mașina e verificată și rezervorul e plin, cremele de protecție solară sunt la îndemână și mâine pleci în sfârșit în vacanță. Dar parcă mai lipsește ceva, iar acel ceva este asigurarea de călătorie.

Deși ai putea crede că riscurile ca ceva să se întâmple sunt minore, cu asigurarea de călătorie vei fi mereu cu un pas în față și te vei asigura că totul decurge normal în vacanță. Indiferent de ce ar putea să apară, dacă ai o asigurare de călătorie, nu vei avea costuri suplimentare, iar vacanța ta se va desfășura conform planului.


Dar, hai să vedem ce este o asigurare de călătorie, ce acoperă o astfel de asigurare și cum poți să faci rost de una, simplu și rapid!

Ce este o asigurare de călătorie

ce este asigurare de calatorie

Asigurarea de călătorie este o poliță pe care o faci atunci când circuli în afara țării, care, în cazul unui eveniment neprevăzut te ajută cu sumele de bani necesare pentru cheltuielile aferente.

În funcție de scopul călătoriei tale, fie ea de afaceri, ca turist sau pentru studii, acoperirile în plus pot fi alese. De obicei, asigurările standard oferă acoperire pentru cheltuielile medicale survenite în urma unui accident sau repatriere, dar, în funcție de furnizor, poți beneficia de o listă mai mare de beneficii.

Ce acoperă asigurarea de călătorie

ce acopera asigurarea de calatorie

Riscurile acoperite de o asigurare de călătorie pot diferi în funcție de compania de asigurări pe care o alegi. De obicei, se acoperă riscurile de bază, urmând ca unii asiguratori să îți permită personalizarea lor, în funcție de ce îți dorești să acoperi.

Atunci când vorbim despre riscurile comune acoperite de o asigurare de călătorie, este important să amintim următoarele riscuri medicale:

  • Asistență medicală de urgență
  • Repatriere medicală sau funerară
  • Tratament dentar de urgență
  • Intervenții chirurgicale de urgență
  • Spitalizare
  • Întoarcerea neașteptată în țară din cauza îmbolnăvirii persoanei asigurate sau a unei rude apropiate
  • Accidente petrecute în timpul unor activități turistice, cum ar fi scufundările, drumețiile sau expedițiile montane


Pe lângă aceste riscuri medicale, asigurările de călătorie acoperă și alte riscuri care au de a face cu obiectele pe care le ai asupra ta, precum:

  • Răspunderea civilă privată în străinătate
  • Storno, fiind asigurată și anularea călătoriei
  • Furtul sau pierderea documentelor
  • Anularea călătoriei din cauza falimentului companiei aeriene sau refuzul companiei aeriene de a îmbarca turistul
  • Asistență rutieră
  • Întârzierea bagajelor pentru o durată mai mare de 12 ore
  • Furtul, pierderea sau distrugerea bagajelor în timpul transportului

Unde poți face o asigurare de călătorie

autodeal asigurare de calatorie

Atunci când vrei să faci o asigurare de călătorie, fie doar pentru tine, fie pentru toate persoanele cu care mergi în afara țării, poți să o faci direct la o companie de asigurări sau printr-un intermediar.

Atunci când ești pe cale să achiziționezi asigurarea, ai grijă ca polița să aibă atât partea de urgențe medicale, cât și partea axată pe călătorie, despre care am vorbit mai sus.

Astfel, atunci când vrei să cumperi o asigurare de călătorie, ai mai multe opțiuni:

  • Intri pe site-ul unei companii de asigurare (sau pe mai multe site-uri dacă dorești să faci o comparație între polițele de asigurare) și achiziționezi asigurarea de acolo.
  • Mergi până la una dintre sucursalele companiilor de asigurări și vorbești față în față cu un reprezentat.
  • Apelezi un reprezentat al unei companii de asigurări și achiziționezi polița de asigurare potrivită pentru tine prin telefon.

Sau încerci varianta mai rapidă, care nu implică discuții și deplasări, aplicația Autodeal, disponibilă acum pentru iOS și Android.

autodeal asigurare calatorie

Tot ce trebuie să faci după ce ai creat un profil este să urmezi pașii următori:

  1. Apeși pe iconița ”Asigurare de călătorie”.
  2. Alegi persoana pentru care dorești să faci asigurarea. Aici poți să adaugi și alte persoane cu care călătorești, apăsând pe ”Adaugă un profil”.
  3. Următorul pas este puțin mai complex, dar din nou, trebuie doar să bifezi lucrurile care se aplică pentru tine și călătoria ta. Selectezi scopul călătoriei, data intrării în valabilitate a asigurării, durata călătoriei, țara în care vei călători și suma pe care vrei să o asiguri.
  4. După ce apeși pe ”Vezi ofertele disponibile” vei putea să alegi asigurarea dorită, dintre cele disponibile.

După ce ai ales asigurarea, continuă pentru a face plata și ești pregătit să pleci în afara țării!


Pentru un tutorial complet al aplicației Autodeal, poți accesa link-ul de aici.


Astfel, cu Autodeal obții asigurarea de călătorie din doar câteva tap-uri și poți să călătorești în afara țării fără să îți faci griji, pentru că indiferent de ce se va întâmpla, ești asigurat și nu vei cheltui bani în plus.

Descarcă aplicația Autodeal din App Store

Descarcă aplicația Autodeal din Google Play

icon email

Abonează-te la newsletter.

Te vei convinge singur de beneficii. Urmează surprize speciale și cadouri pentru abonați.

Bine ai venit în comunitate!
Hopa! Te rugăm să încerci din nou.

Descarcă aplicația

Download on the app storeDownload on the Play Store